- Ai vrea sa-mi iei un interviu deci..., zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea.... Ce intrebari ai vrea sa-mi adresezi?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca... iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani... iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai.
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu
este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.