Legea vibratiei la baza existentei  

Posted by webpagini in

Auzim de nenumărate ori din gura prietenilor că s-au întâlnit cu persoane cu o vibraţie pozitivă sau invers, cu o vibraţie negativă. Sunt afirmaţii cu care încercăm să catalogizăm anumite persoane, să le punem într-un şir hierarhic, unde cele două extreme sunt pozitivul şi negativul, sau vibraţia de fregvenţă joasă sau cea ridicată.
Toate astea au însă la bază o lege foarte importantă şi anume Legea Vibraţiei fără de care omul nu prea poate înţelege în totalitate existenţa.
Idea este că totul din lume are o anumită vibraţie, o rezonanţă. Particulele de materie au o anumită fregvenţă la care fac o miscare foarte bine definită, cea ce crează o vibraţie. Ochiul uman de exemplu percepe materia ca şi cum ar fi solidă, însă pus sub microscop vedem că materia nu este solidă, ci numărul mare şi miscarea a particulelor crează iluzia densităţii.
Există teorii care spun că dacă ridici vibraţia materiei îşi schimba forma. Cred că cel mai bun exemplu este gheaţa care se topeşte şi devine lichidă, iar mai târziu dacă încălzeşti ia forma aburului. Materia în sine nu se schimbă, ci doar structura şi miscarea moleculelor în spaţiu.
Până aici cred că este fizica de clasa a 8 a.

Am citit de un experiment, care se baza pe aceasta teorie. S-a bombardat cu fotoni într-un spaţiu vidat o bucăţică de materie, dacă îmi aduc bine aminte era carne, cu scopul de a ridica vibraţia, fregvenţa. La un moment dat materia respectivă a dispărut fără urmă, a trecut din punct de vedere vibraţional la o altă manifestare decât cea materială.
Eu cred că şi Experimentul Philadelphia, cunoscut sub numele proiectul Raimbow are la bază încercarea de a transfera materia într-o altă formă decât cea materială, şi anume încercarea de a crea invizibilitate. Legenda spune că nava a fost transportată în spaţiu şi timp, a sărit prin Timp/Spatiu.

În spiritualitate legea vibraţiei este mai complexă desi urmează aceleaşi idei. Fiecare corp are o anumită fregvenţă de bază la care functionează. Datorită faptului că omul este şi un biomechanism, emană energie la diferite fregvenţe, care la randul lui se reintoarce la el cauzând schimbări în el. Aici ma gândesc la gânduri, sentimente, sunete, pe care le emanăm şi care fiecare are o anumită vibraţie, fregvenţa în funcţie de calitatea informatională pe care o are.
Putem spune deci că vibraţia de baza a unui corp este determinat de sentimente, gânduri, sunete pe care le emană. În plus dacă din două corpuri alăturate emană vibraţii diferite, corpurile în timp preiau din vibraţia celuilalt, se egalizează.

Şcolile de spiritualitate folosesc această lege a vibraţiei, transmitând nu doar teoretic informaţiile teoretice ci şi energetic şi informaţional pentru a ridica discipolul la nivelul de înţelegere a informaţiei pe care trebuie să asimileze.

Ca să dau un exemplu, o să povestesc o întâmplare.
La un moment dat am vizitat mănăstirea Rohia cu un grup de pelerini. Având altă religie decât ortodoxă, pentru mine a fost mai mult o excursie, şi nu am luat parte la slujbă. Acest lucru mi a dat posibilitatea de a mă putea detasa şi analiza ce se intamplă la un astfel de pelerinaj.
Biserica mare era în construcţie, deci slujba s-a tinut în cea mică, şi cei care nu au reusit să intre ascultau slujba în curte. Am fost uimit de formarea sunetelor în cântecele preoţilor, avea o rezonanţă foarte puternică, asemănător mantrelor folosite de hindusi. Cântecul pregăteşte practic oameni să intre în rezonanţă cu informaţia pe care doresc să transmită. După plecare toată lumea spunea ca s-a simtit foarte bine, au reusit să găsească pacea interioară.